Apartament de vânzare

5 elemente la care să fii atent când îți cauți un apartament în București

h4l, home 4 life, casa pentru viata, cartierul care insufleteste viata, credit pentru un apartament

Alegerea unei locuințe reprezintă un moment important în viața unei persoane sau a unei familii. Această decizie trebuie să fie guvernată de o analiză detaliată a celor mai relevante condiții pe care locuința perfectă le va îndeplini. Deși, cel mai probabil, vei viziona mai multe apartamente și vei colecta o mulțime de informații pentru a vedea dacă acestea răspund nevoilor tale, alegerea unui apartament de vânzare în București sau altundeva, reprezintă un amplu proces de cercetare. Dacă încă nu ai idee de la ce să pornești atunci când vrei să cumperi un apartament, ți-am pregătit un mini-ghid în care am inclus cele mai importante 5 elemente de care să ții cont în acest proces.

1. Asigură-te că atât spațiul exterior, cât și cel interior al apartamentului este ofertant.

casa pentru viata, h4l, home 4 life, insufleteste viata, ghid cumpărare apartament

Dacă pentru tine sunt importante zona și cartierul în care acesta este amplasat, așezarea optimă a blocurilor de locuințe în cartier, pentru un bun uz al spațiului, dar și pentru utilizarea eficientă a luminii solare, atunci acestea reprezintă două aspecte ce nu trebuie neglijate. De asemenea, este de preferat ca apartamentul să asigure acces facil la mijloacele de transport, unitățile sanitare, farmacii, școli, piețe și supermarketuri, precum și la orice alte puncte de interes pentru tine.
În funcție de bugetul de care dispui, ai grijă ca spațiul propriu-zis al apartamentului să fie dimensionat și optimizat corect, așa încât suprafețele greu utilizabile să fie cât mai mici. Este important ca, pentru o bună sănătate și pentru o stare de bine, apartamentului să-i fie asigurată lumina naturală prin intermediul spațiilor vitrate și al ferestrelor înalte. Mai mult decât atât, îți vei mulțumi ulterior pentru alegerea unui apartament cu acces spre o terasă generoasă, întrucât acesta te va încuraja să te bucuri de propriul tău colțișor de natură, amenajat și folosit după bunul plac.

2. Alege un apartament care să te integreze într-o comunitate cu care rezonezi.

echipa, h4l, home 4 life

Dacă ești adeptul unui stil de viață sănătos, atunci vei aprecia dacă în cartier există săli de fitness sau spații dedicate activităților sportive și recreative în aer liber. Și grădinile interioare, spațiile de joacă pentru copii sau existența unui community center te vor menține conectat la viața comunității și îți vor da acel sentiment plăcut de coeziune socială, dar și de apartenență la propriul „trib”, cu care împărtășești aceleași valori. Dacă faci parte din generațiile care lucrează în sistem hibrid – și de acasă, și de la sediul jobului pe care îl ai, vei aprecia un spațiu în care să poți lucra în liniște, în imediata apropiere a casei, fără să fii nevoit să parcurgi drumul până la birou. Așadar, un workoffice îți va da mai multă flexibilitate în ce privește felul în care abordezi programul de muncă, dându-ți ocazia să delimitezi clar orele de lucru de cele petrecute acasă, alături de cei dragi.

3. Verifică standardele de calitate ale materialelor folosite în construcție și în finisaje.

Eficență, inovație, transparență, h4l, home 4 life, casa pentru viata, cartierul care insufleteste viata, apartament de vanzare, proiectare BIM

Siguranța ta și a celor din jur primează atunci când vrei să cumperi un apartament care să-ți fie cămin vreme îndelungată. De aceea, este important să optezi pentru o locuință care se află într-un cartier închis, cu acces controlat și care să nu fie expus niciunui fel de pericol. În plus, este important ca mașinile să poată fi parcate în zone exterioare cartierului, astfel încât să fie eliminate atât riscul de impact cu rezidenții, cât și zgomotul și noxele generate de autovehicule.

În ce privește construcția din care face parte apartamentul ales, asigură-te că structura este proiectată la cele mai înalte standarde de calitate, iar în cazul unui cutremur, siguranța seismică să fie ridicată. Cercetează felul în care este asigurat confortul termic în locuință, indiferent de anotimp. Astfel elimini orice fel de riscuri ce țin de siguranța energetică și termică. De exemplu, cel mai sustenabil sistem de încălzire îl reprezintă centrala de cartier, care este mult mai sigură, elimină riscurile asociate centralei de apartament, ocupă spațiu apreciabil și nu prezintă țevi și instalații inestetice, dispuse în tot apartamentul.

4. Optează pentru un apartament care să-ți inspire sentimentul de confort din toate punctele de vedere.

fara griji acasa, insufleteste viata, h4l

Atunci când ne referim la confortul casei noastre, acesta ia o mulțime de forme. Dacă asociem confortul cu liniștea, atunci un cămin bine izolat fonic între etaje, delimitat corespunzător de celelalte apartamente ne va face să ne bucurăm de intimitate, relaxându-ne fără a fi deranjați de diverse zgomote ce vin de la vecini. O casă confortabilă este una aerisită, ce are în dotare spații generoase și camere înalte, care pot fi amenajate în funcție de preferințe. În plus, un apartament ventilat și izolat termic cu materiale benefice pentru sănătate, care determină o bună permeabilitate la vapori, vor ajuta casa să respire, iar nouă ne va asigura calitatea aerului din interior. În acest sens, ar fi ideal ca încăperile să sa fie corespunzător luminate și să nu aibă o adâncime mare; lumina trebuie să bată prin ferestre doar până la 5-6 metri adâncime în apartament. Dacă apartamentul este mai adânc se formează zone diferite de umiditate, lucru care duce la umiditate excesivă – și, implicit, la dezvoltarea unor afecțiuni respiratorii.

Confortul constă și în traiul într-o locuință spațioasă, primitoare și ușor de amenajat după propriile preferințe. Este recomandat ca bucătăria și baia să aibă geam pentru aerisire corespunzător. De asemenea, bucătaria ar trebui să fie închisă pentru a nu permite mirosurilor specifice să migreze în restul casei, dar să aibă posibilitatea de a se desfășura și open-space. În ce privește dormitorul sau living-ul, ai grijă ca acestea să fie pătrate sau dreptunghiulare și nu înguste și lungi, pentru un acces facil și pentru o amenajare pe gustul tău.

Cu cât apartamentul pentru care optezi este mai pregătit pentru tehnologii smart și sustenabile, mai prietenoase cu mediul înconjurător, cu atât mai bine. De exemplu, parcările pentru mașinile electrice încurajează adaptarea la un stil de viață cât mai conștient, atent la provocările de mediu cu care ne confruntăm azi. În aceeași notă, eficiența energetică și posibilitatea de a scădea costurile pentru întreținere reprezintă un aspect care contribuie, de asemenea, la confortul nostru.

5. Alege un apartament care sa te aducă mai aproape de natură.

locul verde din centrul orasului, h4l CAROL PARK, casa pentru viata

Un apartament amplasat în apropierea spațiilor verzi sau a parcurilor aduce numeroase avantaje pentru starea noastră de bine. Mai mult, un apartament care are ieșire din fiecare cameră către terasă sau unul cu grădină, te va îndemna să petreci cât mai mult timp afară și să te conectezi la natura înconjurătoare. A fi în armonie cu natura înseamnă a avea acces la o sursă inepuizabilă de inspirație, stare de bine, creativitate și activități recreative, care îmbunătățesc sănătatea, dar și relațiile cu cei din jur. Pe lângă aceste beneficii, învățăm că natura și resursele ei finite sunt deosebit de prețioase și că trebuie să ne folosim de ele în mod responsabil. În acest sens, o locuință a viitorului este una care ne ajută să apreciem importanța sustenabilității, fie prin intermediul soluțiilor tehnice, care implică materiale reciclabile, prin utilizarea unor surse de energie regenerabilă sau a altor sisteme care au un impact scăzut asupra mediului.

Sunt aceste elemente, enumerate aici, nelipsite din lista ta de condiții primordiale, ce trebuie întrunite de apartamentul care îți va deveni cămin? Apartamentele h4l le îndeplinesc cu succes pe toate, tocmai pentru a da sens adevărat vieții și pentru a o însufleți.

Acest articol există și în limba engleză aici5 elements to pay attention to when looking for an apartment in Bucharest