7 idei de amenajare a unei terase de apartament

Amenajarea terasei

Schimbările care vizează sănătatea populației la nivel global au schimbat în mod considerabil relația noastră cu natura. Acestea ne-au făcut să apreciem mai mult spațiile exterioare din imediata apropiere a casei noastre, iar lipsa unei terase sau a unei curți ne-a determinat să ne îndreptăm către achiziționarea unor case care au în dotare asemenea spații. Privită ca un spațiu foarte valoros într-o casă, terasa este cea care ne permite să luăm contact direct cu exteriorul, având privilegiul de respira o gură de aer proaspăt, de a ne relaxa la soare sau de a ne bucura de o masă în aer liber cu cei dragi.

În contextul în care am fost nevoiți să stăm în case pentru perioade lungi de timp, am devenit din ce în ce mai creativi și mai exigenți cu aceste spații, concentrându-ne pe decluttering și pe reamenajare, așa încât să ne simțim cât mai bine în timpul supradimensionat petrecut acasă. Pentru a-i maximiza eficiența și versatilitatea, iată câteva idei de amenajare a terasei, transformând-o într-un loc multifuncțional, care să ne îndeplinească o gamă largă de nevoi.

  1. Alege un mobilier de exterior care să faciliteze socializarea. O terasă mărește spațiul casei noastre, aceasta luând locul livingului sau a sufrageriei, în zilele în care vremea este favorabilă. Petrecerea timpului în natură are numeroase beneficii, iar faptul că este iarnă nu ar trebui să ne oprească din a folosi terasa și în această perioadă. Un mobilier versatil, compus din niște balansoare sau o canapea de exterior, ne va îndemna să petrecem timp de calitate împreună cu prietenii sau familia, mai ales acum, în contextul sărbătorilor de iarnă. Astfel, vom putea decora terasa cu luminițe, iar bradului de Crăciun îi va prii aerul rece de afară. Aici putem să ne bem ciocolata caldă, vinul fiert sau punch-ul, privind visători la jocul de lumini și ascultând în surdină colinde sau cântece în atmosfera Crăciunului.
  2. Include pe terasă o masă și un dulap destinat veselei și paharelor pentru luarea mesei pe terasă. A lua masa afară are numeroase beneficii pentru organismul nostru. Dacă acest lucru se întâmplă într-un mediu relaxat și familiar precum terasa noastră, vom avea parte de aer curat și de o vedere frumoasă asupra împrejurimilor. Aici ne putem bea cafeaua de dimineață, putem lua micul dejun si prânzul sau ne putem bucura de un cocktail sau de un pahar de vin seara, după o zi lungă și obositoare de muncă. Această expunere la natură este plină de satisfacții: petrecerea timpului în aer liber, pe lângă menținerea unei inimi sănătoase, are capacitatea de a scade nivelul hormonilor de stres și de a detensiona masa musculară. Atunci când ne relaxăm și scăpăm de stres, digestia se face corespunzător, organismul fiind pregătit să absoarbă toți nutrienții din mâncare.
  3. Amenajează pe terasă un colțișor dedicat relaxării. Chiar dacă locuim într-un apartament situat în inima orașului, asta nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm de un spațiu care are aer de vacanță. Astfel, nu avem niciun motiv să ratăm luxul unui divan sau al unui balansoar, pentru a ne relaxa citind o carte sau pentru ne încărca bateriile printr-un somn rapid în aer liber. Pe lângă aceste avantaje, aici ni se pot ameliora durerile de spate, precum și îmbunătăți circulația în partea superioară a corpului, după ce am stat mai mult timp așezați pe scaun, la birou. De exemplu, un șezlong-balansoar pliabil poate fi strâns ușor, în cazul în care dorim să profităm de spațiul terasei și în alt mod. Pe scurt, un divan sau un balansoar reprezintă o modalitate convenabilă și adesea accesibilă de a crea un spațiu de relaxare pe terasa noastră. Deși s-ar putea să nu vrem să dormim într-unul pe timp de noapte, putem încerca și asta, măcar o dată în viață!
  4. Integrează plantele și florile pe terasă pentru crearea propriei oaze de natură. Dacă nu am descoperit încă plăcerea pură și terapeutică de a ne afunda mâinile în pământ, atunci micro-grădinăritul este ocazia ideală pentru a simți pe pielea noastră beneficiile acestei activități. Amenajarea unui loc special îngrijirii plantelor, unde să așezăm uneltele și accesoriile de care avem nevoie, ne va provoca imaginația și spiritul de organizare. În acest fel, avem posibilitatea să ne creștem propriile plante aromatice sau legume, urmărindu-le cu încântare ciclul de creștere și dezvoltare. De asemenea, mirosul florilor și simplul fapt de a le vedea cum cresc ne vor oferi o bucurie incomensurabilă. Aceste activități vor avea un rol educativ, dacă vom grădinări cu copiii noștri. Îi vom învăța atât de multe lucruri despre trecerea timpului, despre responsabilitate și răbdare, cât și despre grija asupra lucrurilor pentru care muncim. Cei mici vor fi încântați să vadă că răsplata efortului lor nu va întârzia să apară, în vreme ce ei își vor însuși niște abilități de viață extrem de valoroase.
  5. Obține mai multă intimitate prin soluții naturale, care ne vor delimita firesc terasa de cea a vecinului. Pentru mai multă libertate în desfășurarea activităților preferate, propuse pentru acest spațiu, pereții vegetali sunt o alegere foarte inspirată, întrucât ei sunt o oază de naturalețe, prospețime și culoare. Fiind iubitori ai naturii, vom aprecia acest tip de pereți, fie că se desfășoară sub formă de mușchi sau licheni, plante cățărătoare, arbuști decorativi sau grădini verticale, întrucât acestea au o contribuție importantă la îmbunătățirea microclimatului, dar și a stării noastre de bine.
  6. Optează pentru soluții de iluminat sustenabile. Știind faptul că o terasă ne ajută să beneficiem de lumina naturală pentru cât mai mult timp posibil, ar fi bine dacă ne-am arăta aprecierea față de resursele planetei noastre printr-un consum responsabil al acestora. Putem opta pentru instalații de lumini, lampioane sau ghirlande cu încărcare solară, pentru a ne bucura și pe timp de noapte de terasa noastră.
  7. Adaugă perne și textile în combinații de culori care să dea terasei un aer confortabil. Terasa este o extensie a locuinței noastre și, cu multă imaginație, o putem folosi oricând pentru a ne satisface nevoia de a fi în natură. Pentru a ne simți cu adevărat în largul nostru, vom face tot ce este necesar pentru a transforma terasa într-un loc minunat. Textilele au darul de a oferi mai multă căldură spațiilor: un covor, niște perne confortabile și pături călduroase, care să ne ajute să petrecem timp prețios pe terasă și atunci când este frig, vor completa perfect spațiul dedicat relaxării noastre. În cele din urmă, putem adăuga și un șemineu de exterior pe terasă, pentru un confort dus la următorul nivel.

O terasă este o sursă inepuizabilă de idei, mai ales pentru că poate lua rapid forma nevoilor noastre. Noi, h4l, am înțeles cât de importantă este o terasă pentru un apartament în oraș și de aceea, toate apartamentele pe care le construim au, fără excepție, terasă sau grădină. Tu cum îți vei amenaja terasa?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn